Cel mai frumos cadou

Anul acesta, cel mai frumos cadou de Craciun a venit mai devreme cu o saptamana, de la RePere in Comunicare.

 Desi e perioada mea preferata din an,pentru ca e presarata cu multa emotie, zambete calde si momente inegalabile in familie, o mica parte din mine este putin nostalgica si isi doreste sa fie la birou si aceasta perioada si sa conceapa afise de Craciun in Photoshop. :)

Pentru aceasta mica parte din mine, care simte nostalgia zilelor de practica, nu pot decat sa va multumesc din suflet, RePere in Comunicare!

Prin intermediul programului „RePere în Comunicare – stagii de pregătire profesională și orientare în carieră pentru studenții în științele comunicării” am avut oportunitatea de a cunoaste echipa Exhaustive Design, pentru care va multumesc din suflet! De asemenea, va multumesc pentru ca ati creat contextul perfect in care eu am reusit sa descopar ce ma pasioneaza si ce activitati fac cu placere!

 Nu in ultimul rand, va multumesc pentru evaluare si pentru premiul acordat! Nici nu va imaginati ce impuls s-a nascut in mine odata cu obtinerea acestui premiu! 

Desigur, Premiul I nu ar fi fost obtinut fara ajutorul celor de la Exhaustive Design, carora tin sa le multumesc pe aceasta cale! Va multumesc, dragilor, pentru ca ati avut incredere in mine si mi-ati oferit ocazia sa invat si sa cresc cate putin in fiecare zi! O sa-mi fie tare dor de voi si de atmosfera vie si colorata din birou! 

Who made me an adult? I cannot adult!

Astazi am implinit frumoasa varsta de 24. Teoretic vorbind, ar trebui sa ma simt si sa ma comport ca  atare: sunt un adult cu acte-n regula, care are nici mai mult nici mai putin de 10 ani in calitate de purtator de buletin.  

Ei bine, eu simt ca intineresc pe zi ce trece, sufletul mi-e din ce in ce mai colorat, iar zambetul tot mai larg.

 Astazi am decis ca a venit momentul sa-mi las sufletul sa zburde liber si fericit pe campiile bucuriei, ba chiar am indraznit sa-i dau o forma si o culoare. Am ajuns la concluzia ca sufletul meu merita sa-i acord mai multa atentie, merita sa rup orice limita pe care mi-am impus-o pana acum si care mi-a ucis zborul. 

Nu, nu e un act de rebeliune adolescentina, ci doar o metoda prin care imi las sufletul sa vorbeasca.  

Astazi am decis sa-i redau sufletului meu culoarea! 

Draga Mosule,

Imi incep scrisoarea prin a-ti spune ca am fost cuminte in ultimul an si am invatat mult! Ei, nu te gandi ca am invatat cum o faceam in scoala generala cand aveam 10 pe linie. Nici pe departe!  Am invatat "lectii de viata", iar tu stii ca astea iti dau intai examenul practic si abia apoi iti dezvaluie teoria.

 Ce-am invatat? Well, am invatat sa ma cunosc pe mine, inainte de toate, am invatat sa renunt la prejudecati si idei preconcepute, am invatat ce inseamna sa fii indragostit pana la ultima celula din organism, dar si ce inseamna sa iubesti sincer si sanatos (crede-ma,  e o mare diferenta intre cele doua). De asemenea, am invatat sa iert si sa nu-i mai blamez pe cei din jurul meu pentru lucrurile care-mi ranesc sufletul sau ego-ul. Am invatat sa-mi pansez singura sufletul sau sa las pe altcineva sa faca asta, am invatat sa pastrez doar bucuria si amintirile frumoase din orice poveste, desi partile negative poate au fost mai multe si mai intense decat cele pozitive... Sa stii, Draga Mosule, ca am invatat si ce inseamna sa munesti cu adevarat ca sa castigi un banut si sa poti sa pui deoparte in momentul in care am facut cunostinta cu taramul tuturor posibilitatilor, pe numele lui real SUA.  

Stiu ca nu sunt tocmai cea mai stabila persoana si ca mi-am schimbat domiciliul de prea multe ori in ultimii ani, dar asta nu te-a impiedicat pana acum sa ma gasesti. Fie ca a fost Mangalia, Bucuresti, Girona, iar Bucuresti, tu intotdeauna ai gasit drumul catre mine. Sper sa reusesti sa o faci si anul acesta! 

PS: ca sa iti usurez munca, sa stii ca am incaltari lasate in toate locurile care inseamna o bucatica de acasa pentru mine si anume: acasa la Mangalia, acasa in Bucuresti (stii tu, acolo pe Mariuca! sa nu ma cauti la adresa de anul trecut...), ba chiar am lasat o pereche de pantofiori si la birou! 

Azi doresc sa-mi gravez zambetul in sufletul tau.

Azi am realizat ca una dintre cele mai puternice nevoi ale mele este aceea de a-mi lasa amprenta peste tot ce ating.

Fie ca e vorba despre camera mea, pe care o personalizez cu bucati din mine, poze si alte amintiri, fie ca e vorba despre spatiul de lucru sau de oamenii pe care-i intalnesc la un moment dat, imi place sa cred ca fiecare lucru atins de mine a ramas cu o bucata din sufletul meu gravata.

Nu pot sa-mi explic de ce... sau poate nu vreau sa-mi explorez adancurile sufletului si sa gasesc raspunsuri la toate "de ce"-urile mele. 

Cert este ca din aceasta nevoie izvorasc multe comportamente. Unul din ele este dorinta de a-mi personaliza camera sau spatiul in care locuiesc. Fie ca a fost vorba despre camera mea de acasa, cea de la camin, cea din Girona, din Bucuresti sau din Wildwood, fiecare camera in care am locuit mai mult de cateva zile a avut bucati din mine si din amintirile mele lipite pe pereti.

Dupa cateva minute de privit lung la peretele incarcat cu emotii si amintiri, mi-am coborat privirea in profunzime, undeva in sufletul meu. Asa am gasit raspunsul la inca un "de ce" care ma rodea de ceva vreme: de ce unii oameni ma dor atat de tare si de ce se agata de miezul sufletului meu ca o lipitoare, sugand pana la ultima farama de energie din mine? 

Raspunsul la aceasta intrebare, cred eu, e simplu: pt ca acesti oameni ori ma resping, ca un magnet de acelasi pol, ori stau nemiscati, iar eu ma izbesc de un zid in incercarea de a le atinge sufletul. Cu cat o persoana e mai rece, cu atat dorinta mea de a-i topi sufletul creste si incercarea de a-i grava un zambet exact pe nucleul sufletului creste... 

Stiu, nu sunt tocmai coerenta... niciodata n-am fost... sper doar ca incoerenta mea sa-si imprime amprenta adanc pe tot ce atinge si sa il transforme in obiect pretios in #iaialand. 

Cum sa iti petreci timpul liber intr-o seara de vineri (ghid practic... sau nu!)

Ajungi de la birou obosita, fara chef de iesit undeva pt ca afara ploua si te apuci de cateva activitati casnice. Dupa ce le termini, te asezi frumos in pat, cu o punga de popcorn alaturi si te uiti cand la Vocea Romaniei, cand la ecranul laptopului...pana adormi in fund. Si dormi asa... si dormi... si dormi pana cand te trezesti furioasa si speriata undeva pe la 3 dimineata din cauza ca ploaia e prea zgomotoasa si ti-a patruns pana si in vis. Atunci n-ai puterea decat sa te intorci 90 de grade si sa te intinzi in pozitie orizontala.

Paradoxal, anul trecut pe vremea asta fiecare seara de vineri era petrecuta in club, iar acum parca nici nu mai vreau sa aud de ele.

Am imbatranit?