sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Azi doresc sa-mi gravez zambetul in sufletul tau.

Azi am realizat ca una dintre cele mai puternice nevoi ale mele este aceea de a-mi lasa amprenta peste tot ce ating.

Fie ca e vorba despre camera mea, pe care o personalizez cu bucati din mine, poze si alte amintiri, fie ca e vorba despre spatiul de lucru sau de oamenii pe care-i intalnesc la un moment dat, imi place sa cred ca fiecare lucru atins de mine a ramas cu o bucata din sufletul meu gravata.

Nu pot sa-mi explic de ce... sau poate nu vreau sa-mi explorez adancurile sufletului si sa gasesc raspunsuri la toate "de ce"-urile mele. 
Cert este ca din aceasta nevoie izvorasc multe comportamente. Unul din ele este dorinta de a-mi personaliza camera sau spatiul in care locuiesc. Fie ca a fost vorba despre camera mea de acasa, cea de la camin, cea din Girona, din Bucuresti sau din Wildwood, fiecare camera in care am locuit mai mult de cateva zile a avut bucati din mine si din amintirile mele lipite pe pereti.

Dupa cateva minute de privit lung la peretele incarcat cu emotii si amintiri, mi-am coborat privirea in profunzime, undeva in sufletul meu. Asa am gasit raspunsul la inca un "de ce" care ma rodea de ceva vreme: de ce unii oameni ma dor atat de tare si de ce se agata de miezul sufletului meu ca o lipitoare, sugand pana la ultima farama de energie din mine? 

Raspunsul la aceasta intrebare, cred eu, e simplu: pt ca acesti oameni ori ma resping, ca un magnet de acelasi pol, ori stau nemiscati, iar eu ma izbesc de un zid in incercarea de a le atinge sufletul. Cu cat o persoana e mai rece, cu atat dorinta mea de a-i topi sufletul creste si incercarea de a-i grava un zambet exact pe nucleul sufletului creste... 

Stiu, nu sunt tocmai coerenta... niciodata n-am fost... sper doar ca incoerenta mea sa-si imprime amprenta adanc pe tot ce atinge si sa il transforme in obiect pretios in #iaialand. 


Cum sa iti petreci timpul liber intr-o seara de vineri (ghid practic... sau nu!)

Ajungi de la birou obosita, fara chef de iesit undeva pt ca afara ploua si te apuci de cateva activitati casnice. Dupa ce le termini, te asezi frumos in pat, cu o punga de popcorn alaturi si te uiti cand la Vocea Romaniei, cand la ecranul laptopului...pana adormi in fund. Si dormi asa... si dormi... si dormi pana cand te trezesti furioasa si speriata undeva pe la 3 dimineata din cauza ca ploaia e prea zgomotoasa si ti-a patruns pana si in vis. Atunci n-ai puterea decat sa te intorci 90 de grade si sa te intinzi in pozitie orizontala.
Paradoxal, anul trecut pe vremea asta fiecare seara de vineri era petrecuta in club, iar acum parca nici nu mai vreau sa aud de ele.
Am imbatranit?