Azi am realizat ca una dintre cele mai puternice nevoi ale mele este aceea de a-mi lasa amprenta peste tot ce ating.
Fie ca e vorba despre camera mea, pe care o personalizez cu bucati din mine, poze si alte amintiri, fie ca e vorba despre spatiul de lucru sau de oamenii pe care-i intalnesc la un moment dat, imi place sa cred ca fiecare lucru atins de mine a ramas cu o bucata din sufletul meu gravata.
Nu pot sa-mi explic de ce... sau poate nu vreau sa-mi explorez adancurile sufletului si sa gasesc raspunsuri la toate "de ce"-urile mele.
Cert este ca din aceasta nevoie izvorasc multe comportamente. Unul din ele este dorinta de a-mi personaliza camera sau spatiul in care locuiesc. Fie ca a fost vorba despre camera mea de acasa, cea de la camin, cea din Girona, din Bucuresti sau din Wildwood, fiecare camera in care am locuit mai mult de cateva zile a avut bucati din mine si din amintirile mele lipite pe pereti.
Dupa cateva minute de privit lung la peretele incarcat cu emotii si amintiri, mi-am coborat privirea in profunzime, undeva in sufletul meu. Asa am gasit raspunsul la inca un "de ce" care ma rodea de ceva vreme: de ce unii oameni ma dor atat de tare si de ce se agata de miezul sufletului meu ca o lipitoare, sugand pana la ultima farama de energie din mine?
Raspunsul la aceasta intrebare, cred eu, e simplu: pt ca acesti oameni ori ma resping, ca un magnet de acelasi pol, ori stau nemiscati, iar eu ma izbesc de un zid in incercarea de a le atinge sufletul. Cu cat o persoana e mai rece, cu atat dorinta mea de a-i topi sufletul creste si incercarea de a-i grava un zambet exact pe nucleul sufletului creste...
Stiu, nu sunt tocmai coerenta... niciodata n-am fost... sper doar ca incoerenta mea sa-si imprime amprenta adanc pe tot ce atinge si sa il transforme in obiect pretios in #iaialand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu